Forumul Internațional Building Health 2019 a început cu sesiunea „Spitale noi. Investiții publice și private ”, dedicată noilor investiții publice și private din sectorul medical, în cadrul acesteia, fiind prezentate studii de caz de actualitate din România. Moderatorul evenimentului a fost Arh. Raluca Boroș.
Mihaela Toader este Secretar de Stat, Ministerul Fondurilor Europene, România. În acest rol, este responsabilă de coordonarea autorităților de management, dar și de implementarea fondurilor ESI. Mihaela Toader are o vastă și complexă experiență acumulată în domeniul planificării și dezvoltării strategice, al politicilor publice, al guvernării, al gestionării și utilizării eficiente a fondurilor UE.
Prof. Dr. Marius Craina este Manager Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” din Timișoara. Are o experiență de 30 de ani în sistemul medical românesc. Este specializat în chirurgia laparoscopică, histeroscopică şi chirurgia cu laser. Director al Departamentului de Obstetrică – Ginecologie în cadrul Universității de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş”.
Dr. Carmen Angheluță, medic primar sănătate publică și management, are peste 25 ani de experiență în domeniul magementului proiectelor de sănătate, creșterii calității serviciilor medicale, siguranței pacientului. În prezent este Consilier în Departamentul Spitale Regionale din Ministerul Sănătății, asigurând expertiza pentru optimizarea organizării și funcționării spitalelor regionale de urgență, managementul calității serviciilor, siguranța pacientului.
Robert Șerban a prezentat noul Spital OncoFort Pitești, cel mai mare spital de oncologie din Argeș. Proiectul de tip greenfield a costat peste 5 milioane de Euro. Grupul Gral Medical și Medical Center Gral reunește 14 laboratoare, 28 centre regionale de recoltare, 14 clinici specializate și 5 spitale OncoFort.
Dan Doroftei este Director de Dezvoltare al Enayati Medical City, România. Are peste 10 ani de experiență în dezvoltarea proiectelor de sănătate și îngrijire pentru bătrâni, în România și în Statele Unite. Enayati Medical City este prima instituție medicală integrată și primul centru integrat pentru îngrijirea vârstnicilor din România, prima instituție pentru educare asistente medicale în mediu spitalicesc.
Dr. Mugur Stancu este Director General Medicare. Având o educație medicală și economică, Dr. Mugur Stancu a fost provocat profesional de complexitatea și dificultatea proiectelor de investiții medicale publice și private. În cei 25 de ani în management de proiect specializat, a acumulat o experiență aparte în construcția și echiparea de spitale noi la cheie – noul spital orășenesc din Mioveni, noua aripă a spitalului județean Ilfov din București, noul bloc operator al spitalului județean Suceava – precum și în finanțarea, logistica și service-ul de echipamente medicale prin cele 2 companii pe care le-a fondat.