Sesiunea de discuții moderată de Cătălin Lența a avut loc pe 29 noiembrie, în cadrul Forumului Internațional al Marilor Fermieri
La sesiunea au participat fermieri reprezentativi: Lucian Buzdugan – Președinte, AGRICOST, Martin Müller-Administrator Păstrăvăria ALBOTA (2000 ha), Marius Zărnescu – Administrator Agromec Vlad Țepeș (1800 ha), Mircea Petroman – Merpano Timiș (5000ha), Viorel Băeșu – Director Danistas Plant, Republica Moldova (1200 ha), Aurel Placinschi – Director, AGRICOLA 96 SA TIGANASI (5000 ha), Nicolaie Apopi – Administrator, Popagra (2500 ha), Marius Scarlat – TSC Agral Mixt (3100 ha), Vasile Iliuță – ILDU (3000 ha), Cătălin Rotaru -Crop Manager, Banat Agri Group (10000 ha), Gheorghe Albu – Administrator Argonaut (6000 ha).
Alături de aceștia au participat și reprezentanți din mediul instituțional: Adrian – Ionuț Chesnoiu, Director General Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, Daniel Buda – Vicepreședinte al Comisiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală (AGRI) a Parlamentului European, Mihail Dumitru – Director General Adjunct al Direcției Generale pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală din cadrul Comisiei Europene, dar și academic: Prof. Dr. Toma Adrian Dinu, Decanul Facultății de Management și Dezvoltare Rurală din cadrul USAMV București și Prof. Dr. Roxana Vidican, Decan al Facultății de Agricultură din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca.
Partenerul XGroupului a fost Bayer Cropscience, reprezentat la masa de discuții de Pascal Cassecuelle, Senior Bayer Representative & CropScience, Division Head Country Group România, Bulgaria, Moldova.
Dintre temele dezbătute amintim: Care este rolul marilor ferme în dezvoltarea comunităților din care fac parte ? Cum construim o relație de încredere între producător și consumator? Ce impact au investițiile în agricultură în dezvoltarea economică a unei țări? Accesul la inovație și la noile tehnologii – finanțarea agriculturii. Cum vor contribui fermele mari la efortul și ambiția crescută pentru mediu și schimbările climatice? Procesarea în agricultură – o măsură indispensabilă pentru durabilitatea acestui sector, o măsură, de altfel, necesară pentru combaterea schimbărilor climatice. Care sunt calitățile/abordările/metodele manageriale pentru a supraviețui și a avea succes=profit? Ce merită în viitor schimbat structural/sistemic pentru a deveni mai eficienți?
Mai multe informații pe www.ralf.com.ro