Cea de-a doua sesiune din cadrul Forumului Internațional de Agricultură, intitulată „Managementul marilor ferme în Moldova, Banat, Transilvania, Oltenia, Muntenia, Dobrogea”, a însemnat punerea pe aceeași sceană a marilor fermieri din principalele zone geografice ale României. Liviu Zăgan a reprezentat sud-estul României, Celzin Aedin – Constanța, Cosmin Iancu – Ilfov, Arnaud Perrein – Ialomița, Cornel Stroescu – Mehedinți.
Arnaud Perrein este Directorul General al companiei Sopema, care exploatează + 4000 ha, în Ialomița. Este fermier de origine franceză și preşedintele Asociației Producătorilor de Porumb din România. Tânăr fermier, Cosmin Iancu este student în anul 4 la USAMV București. La baza fermei, stă o poveste de familie care însumează 3 generații. Specificul fermei lui este cultura mare. Administrează peste 1100 ha, S.A Grădiștea, în Ilfov. Cornel Stroescu este unul dintre cei mai mari fermieri din Mehedinți. Cultivă peste 2000 de hectare de teren la Gârla Mare, deţine un siloz de aproape 2 milioane de euro şi o fermă de păsări în localitatea Bistriţa.
Liviu Zăgan deține Holde Agri Invest și exploatează 2.800 de hectare de teren în partea de sud-est a României.
Celzin Aedin lucrează peste 3.000 de hectare, ferma sa este localizată în Osmancea, județul Constanța.